miercuri, 27 aprilie 2011

Emil Boc este in forma. Eurostat spune altceva

emil_boc_sindicateNe-a mancat in cur sa aderam la UE. Mancarimea asta costa, scump de tot. Daca timp de 21 de ani nimeni nu s-a bagat peste cei care ne-au condus, acum situatia este alta. Mai rau este ca toate problemele UE au cazut acum, in timpul lui Boc, cel mai prost ministru din lume. Eurostat (Comisia Europeana de Statisitici) a sesizat o treaba interesanta: se pare ca expertii contabili ai celui mai prost ministru din lume BOOOOC, au intocmit statisticile financiare (surpriza!!!) gresit. Ceva normal, nu ne mira pe nici unul sunt sigur, avand in vedere ca avem cei mai inapti oameni la putere, din lume. Potrivit datelor Guvernului, deficitul din 2010 a fost de 6,4%
(adică sub limita convenită cu Fondul Monetar Internaţional, ceea ce a permis României să încheie un acord nou şi să primească bani), în timp ce datoria guvernamentală a fost de 30,8% din PIB. Cei de la Eurostat susţin însă că există erori în privinţa cifrelor legate de Termoelectrica şi CFR Marfă, a căror situaţie pe hârtie a fost ceva mai roz decât e în realitate, potrivit agenţiei Bloomberg. Bun! Ce inseamna asta pentru mine? Inseamna ca autoritatile romane s-au facut de cacao, s-au facut singure de rusine, dupa ce ca si asa eram vazuti ca un stat de oameni analfabeti si hoti. Serios acum, cati straini pot vorbi Romania de bine? Din Italia sunt expulzati, din Spania sunt expulzati, din Franta sunt expulzati, numai cersetori si hoti. Este bine ce sa zic. Suntem îndatoraţi pe viaţă. N-avem autostrăzi. Fabricile s-au inchis una cate una. Nu mai avem nimic. Boc isi arata peste tot si tot timpul zambetul de om prost din comuna Rachitele. Ce mai este de facut? Eu unul o sa-i trimit un email de felicitare. Adresa am aflat-o astazi de la Antena 3, emilboc09@yahoo.com. Pare emailul unui copil de 12 ani, dar este chiar a lui Emil Boc. Pe curand si spor la scris! 


Foto de stroex1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fii sociabil si comenteaza! Vreau sa stiu ca existi!